Este o dimineață senină de aprilie, sunt la o terasă și privesc grămăjoara galbenă-aurie de omletă cu cartofi noi tăiați rondele fine și presărată din belșug cu cubulețe minuscule de jamon serrano prăjit cât să devină crocant. Abia aștept să o savurez. Suntem la Sevilia unde se desfășoară Feria de Abril, sărbătoarea orașului, pe care, de asemenea, abia aștept să o savurez.

Ieri am avut toată după-amiaza la dispoziție pentru a cutreiera orașul. Fie că ne-am plimbat prin spații largi cum sunt Avenida de la Constitución, Plaza de España sau Parcul Maria Luisa sau am hoinărit pe străduțele orașului vechi din jurul Catedralei, ne-a întâmpinat aer proaspăt și curat într-un oraș maiestuos, cald și colorat, palpitând de viață și de bună dispoziție.

Forme mari și forme mici

De la bun început mi-au plăcut culorile – de la nisipiul grandioasei Catedrale și al Plazei de España, la cărămiziul acoperișurilor și galbenul decorațiunilor caselor, toate combinate cu albul tradițional al Andaluziei, alcătuind o atmosferă caldă și pitorească. Pe măsură ce m-am apropiat de aceste forme mari, o altă paletă de culori mi-a atras atenția – cea din micile forme: plăcile de ceramică decorate cu motive dantelate, din care albastrul nelipsit aduce un fior răcoros binevenit. Aceleași plăci de ceramică în Plaza de España, în culori intense și puternic contrastante, alcătuiesc reprezentările fiecărei provincii din vremea când Sevilia era capitala puternică și glorioasă a lumii spaniole.

Suntem singuri la micuța terasă. Omleta e excelentă, mă bucur că am încercat-o. Pe masa noastră, un trandafir roz-pal adaugă o pată de culoare discretă, o mică avanpremieră a ceea ce urma să mă încânte în următoarele ore, în grădinile fortăreței.

Grădini de poveste

Mă plimb pe aleile drepte, cu mici deschideri care adăpostesc câte o fântână arteziană sau un mic iaz liniștit. La fiecare pas, o altă priveliște se dezvăluie, surprinzătoare, pe după pereți de gard viu, printre coloane sau pe sub arcade din piatră, mult verde viu și apă din abundență. Stau pe banca din piatră, cu plăci de ceramică ciobite, peste care se aplecau grele de flori, ramurile tufelor acestor trandafiri buchetari, cu multe rânduri de petale moi cu parfum subtil, numai bune de a-mi afunda nasul în ele. Întreaga grădină pare o metaforă a unui parfum. Dintre nenumăratele arome de acolo, simt mai mult notele de vârf ale lămâilor și portocalilor, cu frunze lucioase și aromă răcoritoare, urmate mai profund, spre inima parfumului, de aroma de mirt – simbolul iubirii pure – și de trandafir – ce altceva s-ar potrivi mai bine inimii.. Și mai departe, la baza parfumului, iasomia, tot un simbol al iubirii, de data aceasta, al celei profunde, eterne. Plec din grădină cu inima fermecată și ușoară. De-aș fi creator de parfumuri, aici mi-aș căuta inspirația.

E aproape ora prânzului. Mi-am propus să încerc coada de taur și să o compar cu cea pe care am gustat-o în alte orașe spaniole. Mușchiulețul moale și foarte fraged și se desprinde, de fapt, aproape că alunecă în fâșii de pe micile vertebre se răsfață în sosul brun, aromat, garnisit cu orez. Un pahar de manzanilla sec și tare îi ține o plăcută companie. Suntem pe terasa restaurantului și putem vedea cum apar pe stradă femei purtând rochii tradiționale. Este vremea să ne îndreptăm către locația care găzduiește la feria. Nerăbdători, nu mergem pe jos, ci cu linia de autobuze puse la dispoziție special pentru eveniment.

Spectacolul rochiilor, spectacolul cailor

Ceea ce a luat ființă în 1847 ca târg de animale, se desfășoară sub ochii noștri ca o adevărată explozie de culori. Nu știu în ce parte să privesc mai întâi. Mândrele rochii-sirenă sau faralaes combină nuanțele fără vreo limită în ce privește imaginația. Culori aprinse sau pastel se înfășoară în jurul trupurilor femeilor, subliniindu-le formele și terminându-se cu volane cu texturi grele, satinate, sau din bumbac, ușoare ca spuma. Ca accesoriu nelipsit, trandafirul artificial mare care tronează în creștetul capului, este în contrast sau ton-sur-ton cu nuanțele rochiei. Răzbătând din casetas, se aude numai muzică spaniolă, antrenantă, pe care mulți oameni dansează cu însuflețire, indiferent de cât de buni dansatori sunt. Brațe ridicate răsucindu-se, bătăi energice din palme și din picior pe ritm de sevillana și multe multe zâmbete largi, cam așa îi inspiră muzica de la feria pe sevilieni. Dar sunetele sărbătorii nu sunt numai acestea. Pe alei sau în casetas oamenii vorbesc (bineînțeles). Vorbesc tare, mult, iar uneori dau impresia că se ceartă, atât de multă pasiune pun în exprimare. Uneori vorbesc mai mulți odată, în același grup, unii peste alții, ceea ce m-a făcut să mă întreb cum de se înțeleg.

Pe lângă spectacolul rochiilor, la feria înseamnă un mic paradis al iubitorilor de cai. Pe aleile cu nume de toreadori celebri defilează trăsuri trase de cai cu capul uneori acoperit în întregime de ciucuri colorați și mici clopoței, mânate de vizitii cu pălării cu boruri rotunde și uneori șorțuri lungi din piele decorată, numite zahon. Unii sevilieni defilează călare, în costume de călărie, în gri, alb și negru. „Privește-mă”, pare să spună calul lucind ca ciocolata amăruie topită, pe care m-am oprit să îl admir, „sunt puternic și elegant și disciplinat, strămoșii mei au fost preferații regilor”.

Ne oprim pentru o pauză la una din puținele casetas publice și ne tragem sufletul cu o porție de fructe de mare și pește prăjit, crocant și bine sărat. Soarele apune, însă petrecerea devine tot mai aprinsă, iar oamenii par neobosiți. Mă desprind cu greu de toată această vânzoleală colorată, de veselia și dinamismul sărbătorii, care m-au făcut să mă simt extraordinar.

Mai târziu, la hotelul nostru ne așteaptă un spectacol de flamenco, pentru o încheiere intensă a zilei: o rochie roșie, fluturând volanele negre și mătăsoase de sub trenă și pantofi lovind cu putere podeaua – jumătate de oră de ritm și pasiune.

Dimineața următoare începe cu felii de pâine aerată, ușor prăjită, ușor crocantă, pe care se întinde pastă proaspătă din pulpă de tomate, totul stropit cu ulei de măsline. Pasta de tomate poate fi înlocuită sau acompaniată de o felie foarte subțire de jamon serrano, sărat și savuros. Uleiul și pasta de tomate se strecoară ușor în pâine, ca într-un fagure cu cămăruțe foarte mici, ale cărui pereți se topesc în gură, într-o senzație sublimă.

În câteva ore vom pleca spre aeroport. O parte din inima mea insă va rămâne aici, printre volane și cai și savori și oameni relaxați. Aceasta nu a fost prima excursie în Spania, ci una din multele care m-ar face să spun, dacă aș fi un fel de Captain Picard – Spain, the finest frontiere!