Cu ceva vreme în urmă, inspirați de un articol dintr−o revistă, am plecat într-o vacanță de vară în Franța. A fost o idee simplă și nu știam la ce să ne așteptăm. Nu aveam idee pe atunci că această vacanță era printre primele din ceea ce urma să devină un lung șir de experiențe de călătorie, de care am devenit dependenți.

Satul Le Pezay este cuibărit între dealuri, în regiunea Haute Savoie. Pășuni întinse și păduri și lanuri, vegheate din depărtare de munții Alpi. Case cochete, decorate cu evidentă grijă pentru cele mai mici detalii, împodobite cu multe flori, fiecare casă cu pajiștea ei, și fiecare pajișite cu pisica ei, așa cum aveam să aflăm de la gazdele noastre. Viața se desfășoară fără grabă, într-un ritm ce pare că sfidează timpul.

În acest decor relaxant, „La Ferme du Champ Pelaz” – o fostă fermă, acum pensiune cu câteva camere curate și confortabile – ne-a gazduit zece zile. Proprietarii, un cuplu de englezi, au avut grijă să ne simțim cu adevărat ca între prieteni.

În fiecare dimineață, după câte un mic dejun copios, din care nu lipseau fructele și croissantele proaspete, dulcețurile pregătite în casă și, bineînțeles, conversația plăcută, începeam explorarea împrejurimilor. Deși unele erau înguste cât să încapă doar un vehicul, drumurile erau asfaltate ca-n palmă și ne-au dus, urmând liniile șerpuitoare ale dealurilor printre pajiști cu miros de iarbă recent cosită sau de îngrășăminte, printre lanuri coapte și pășunile verzi, întinse, cu covor gros de iarbă. Totul avea culori intense, însuflețite de soarele de august, sub cerul animat uneori de norii mari și pufoși ai verii târzii.  Aici fiecare moment al zilei are farmecul său, totuși, după amiezile, când soarele care coboară alungește umbrele și înmoaie culorile, au un farmec special. Orice gând tensionat dispare pe măsură ce te lași inundat de liniște și de senzația că nu iți mai trebuie nimic.. De atunci, am început să „colecționez” astfel de momente.

Lista plăcerilor descoperite în această zonă este lungă. Nu pot să nu adaug aici o brânză specială, despre care am aflat că își datorează savoarea anumitor flori, care sunt păscute de vaci împreună cu iarba – brânza Reblochon. Se pare că are acest nume pentru că în secolul al XIII-lea, țăranii o pregăteau din lapte muls a doua oară (re-blocher) în zi, după ce mulgeau incomplet vacile pentru laptele datorat nobililor sau călugărilor. Este moale și onctuoasă și se folosește la prepararea unui fel de mâncare specific, la tartiflette: într-un vas de pământ, această brânză grasă se topește la cuptor peste felii de cartofi și jambon afumat puțin rumenit, totul aromatizat cu ceapă și o idee de usturoi, într-o combinație delicioasă și consistentă.

Și dacă tot a venit vorba de mâncare, într-una dintre seri am luat cina la un restaurant recomandat de gazde, în Vaulx, un sat învecinat. Restaurantul se numește Par Monts et par Vaulx, un fel de „Printre munți și printre văi” – câteva mese pe o terasă decorată cu flori și acoperită de viță și meniu cu doar câteva feluri. Imi amintesc că aici, ca în multe locuri din Franța, am fost surpinsă de combinațiile care pot alcătui un fel de mâncare, într-un mod atât de diferit de preparatele din bucătăria românească. Cum sunt curioasă de fel, am încercat pui cu sos de cocos. Și nu mi-a părut rău deloc. Asta după un aperitiv delicios din partea casei, un fel de sos de roșii gros, având deasupra o smântănă foarte ușoară, aproape ca o spumă..

Pe parcursul celor zece zile am explorat zona preț de 2000 km. Aveam de acasă câteva idei și am primit câteva sugestii și de la gazdele noastre. Orașul Annecy, aflat la aproximativ 20 km, a fost una dintre ținte. Mai exact, plănuisem această vacanță cu gandul de a merge la Fête du Lac – sărbătoarea lacului Annecy, care are loc în fiecare an în prima duminică de august și comemorează vizita lui Napoleon al III-lea după ce ducatul de Savoie a fost anexat Franței. După-amiaza zilei de sărbătoare ne-am petrecut-o plimbându-ne prin oraș și asistând la micile spectacole muzicale date de grupuri de tineri, pe diverse ritmuri, inclusiv  de tobe braziliene.

Deschiderea generoasă a lacului este locația unde spectacolul îmbină timp de aproximativ două ore o extraordinară desfășurare pirotehnică, cu jocuri de apă și lumini și, bineînțeles, muzică, pe teme care variază de la an la an. Noi am nimerit la La ronde des feux – un voiaj imaginar al Focului prin mai multe culturi: Valencia, Veneția, Copacabana, Elveția, New York.. Am urmărit spectacolul așezați pe iarbă, nu din tribune, de unde presupun că viziunea era mai largă. Cu toate acestea, am trăit intens fiecare secundă: privirea e încântată de diversitatea de culori, forme și viteză a artificiilor, iar muzica suficient de tare cât să acopere bubuiturile, transmite propriile vibrații. Punctul culiminant mi s-a părut a fi la sfârșit, când sub multiple izbucniri de lumină portocalie se auzea Pavarotti cântând Nessun Dorma. Ultimele acorduri au fost sub o ploaie de steluțe portocalii deasupra capetelor noastre – am simțit atunci, cu ochii umezi, un fior extraordinar de plăcut, care și-a găsit un loc special între amintirile mele de călătorie.